Liviu Visan este un menestrel al asfalturilor fierbinti, inscriindu-se in buna, dar din pacate atat de putin vizitata traditie a evaziunii in lirica folck-cità. De la procesul cochiarzilor francezi din 1554, in care un anume Fournier, frizerul temutilor talhari de dupa Razboiul de o suta de ani, alcatuia un glosar al vorbirii paralele, pentru ca justitia sa poata intelege ce spuneau inculpatii, nu s-a scris licentios decat pe sarite — parintele literaturii argotice fiind Jean Bodel d’Arras iar mitropolitul acestei religii citadine, François Villon. Parcimonia cultivarii genului si raritatea discursului licentios de superioara rezonanta poetica fac din poemele sale o inlantuire de filigrane - un rozariu de miniaturi aparent triviale dar, paradoxal, inaltatoare. GEORGE ASTALOS